Primarul Portariuc va cere sprijinul ministrului Sănătăţii pentru Spitalul Judeţean. Vezi ce spune preşedintele CJ

spitalul judetean mavromati botosaniPrimarul Ovidiu Portariuc a anunţat, vineri, că se va implica în problema de la Spitalul Judeţean. El a spus că va merge împreună cu prefectul Costică Macaleţi, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Costel Lupaşcu, managerul Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi parlamentari la Bucureşti, la ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, pentru a solicita fonduri şi scoaterea din impas a unităţii spitaliceşti.

Dincolo de aspectele politice, până la urmă suntem toţi botoşăneni, iar faptul că nu reuşesc cei de la Spitalul Judeţean nişte lucruri, nu ne pot lăsa nici pe noi indiferenţi. Nu putem să stăm şi să-i vedem cum se scufundă. Nu ştiu şi nu analizez acum care sunt cauzele, ca atare voi face parte din delegaţia care va merge la Ministerul Sănătăţii, pentru că voi avea un cuvânt de spus şi în dialogul cu ministrul Sănătăţii, cel puţin şi datorită faptului că suntem şi colegi de partid şi vreau să-i ajutăm din acest punct de vedere, al creşterii finanţării Spitalului Judeţean, chiar dacă nu este în directa noastră administrare, iar de multe ori cetăţenii confundă şi vin la noi şi ne spun că sunt probleme la Spitalul Judeţean sau la apă„, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

like facebook

 Acesta crede că actualul manager nu are nicio vină a ceea ce se întâmplă la Spitalul Judeţean, problema, susţine edilul, fiind una mai veche. El spune că va trebui ca şi parlamentarii botoşăneni să se implice pentru salvarea spitalului.

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, spune că Spitalul Judeţean trebuie salvat respectând legea. El a afirmat că Spitalul Roman primeşte la 700 de paturi 75 miliarde lei vechi pe lună, iar Spitalul Judeţean Botoşani primeşte pe cele 1500 de paturi 65 miliarde lei vechi pe lună.

Nu trebuie să se ducă la minister. Să vorbească cu PSD-iştii lui ca să respecte legea. Prin ceea ce spune, a recunoscut singur că face trafic de influenţă. Legea trebuie respectată de toţi, nu trebuie să facem trafic de influenţă. L-a subfinanţat PSD-istul (nr. Costel Lupaşcu preşedintele CAS) care conduce această instituţie la Botoşani. Sunt convins că parlamentarii de la toate partidele politice au pârghiile legale şi pot să facă declaraţie politică în grup, în Parlament„, a precizat Ţurcanu.

 

One thought on “Primarul Portariuc va cere sprijinul ministrului Sănătăţii pentru Spitalul Judeţean. Vezi ce spune preşedintele CJ

  1. minciuni electorale,unde sunt banii cu care am cotizat de voie de nevoie?’-tu portariuc vrei sa ne omori,criminalule,nu esti bun de nimic,ne duci la pierzare nimicule ce te-ai bagat precum musca in dindosul calului!@-de acolo dai comunicatele???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *