Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a anunţat, vineri, că va premia cele mai frumoase costume populare la parada care va avea loc în cadrul Târgului Agro-Zoo. Primăria a intrat în posesia cererii organizatorilor evenimentului privind acordarea avizului pentru parada costumelor populare, iar primarul Portariuc şi-a anunţat sprijinul în acest sens.
În plus, susţine primarul, municipalitatea va acorda premii în bani pentru cele mai frumoase costume populare.
„Susţinem şi promovăm cultura. Vom da premii în bani, pentru că nu este suficient ca în fiecare an sau de două ori pe an să facem apel la aceşti profesori, la aceşti copii, care păstrează cu onoare portul popular, tradiţiile populare, cultura şi doar să-i aducem în oraş şi să le arătăm cultura. Trebuie să-i sprijinim, să-i promovăm şi să ne implicăm nu numai la nivel local, ci şi naţional„, a spus Portariuc.
El a adăugat că organizatorii au solicitat municipalităţii sprijin şi pentru montarea unor căsuţe, toalete ecologice şi închiderea străzii.
„Practic, uşor-uşor devenim coparteneri în acest eveniment, pentru că mai mult de jumătate din lucrurile care trebuie să se organizeze acolo cad în răspunderea Primăriei„, a mai spus primarul.