Subsolul primului mall din Botoşani a fost finalizat

Subsolul clădirii care se construieşte la intersectia dintre Calea National si Griviţa pentru primul mall din Botoşani a fost finalizat. In prezent se lucrează la parterul clădirii care potrivit contractului trebuie finalizată anul viitor. Primul mall din Botoşani situat pe o surpafaţă de 32.000 mp va cuprinde mai multe magazine, spaţii pentru petrecerea timpului liber, restaurante, cinematografe dar şi parcări supra etajate. Mallul a fost proiectat pentru o construcţie cu şase nivele şi patru intrări, dintre care două pentru maşini şi două pentru pietoni. Complexul comercial va cuprinde supermarketuri alimentare, un spaţiu de joacă pentru copii, unităţi de alimentaţie publică, o zonă de fast food şi trei sălin de cinema. Vor fi de asemeni montate scări rulante. Constructia ar trebui finalizată cel tarziu anul viitor potrivit contractului care stipulează că finalizarea obiectivului trebuie să se facă in termen de 18 luni de la obtinerea autorizatiei. Investitia firmei a fost programata
pentru a fi recuperata intr-o perioada cuprinsa intre 8 si 12 ani.