Contractul cu firma Hi Speed Recovery a expirat marţi şi nu va mai fi prelungit, a anunţat primarul Ovidiu Portariuc. El spune că urmează să se decidă, în continuare, cum va fi gestionată situaţia maşinilor parcate în municipiu, fiind în discuţii mai multe variante.
„Nu dorim prelungirea acestui contract care a adus deservicii botoşănenilor. Vom decide ulterior cum vom gestiona situaţia în municipiu, astfel încât să existe ordine în trafic, dar să nu mai existe abuzuri asupra cetăţenilor. Să nu se mai teamă botoşănenii că maşinile le sunt vânate. Le-am cerut colegilor să fie atenţi când mai angajează Primăria în aceste contracte care ulterior pot aduce prejudicii materiale„, a precizat edilul municipiului Botoşani.
Reprezentanţii Primăriei Botoşani urmează să decidă şi modul de gestionare a parcărilor cu plată.