Magistraţii Judecătoriei Botoşani au dispus, marţi, procurorilor începerea urmăririi penale în cazul fostului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Viorel Şerbănoiu, în dosarul uciderii acum trei ani a aproximativ 200 de câini.
Judecătorii au admis, în parte plângerea Fundaţiei „Vier Pfoten” România şi a Fundaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, desfiinţând astfel o rezoluţie a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătorie care nu s-au pronunţat în cazul lui Şerbănoiu, deşi exista o plângere pe numele acestuia. Judecătorii au trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani „pentru începerea urmăririi penale faţă de intimatul Şerbănoiu Viorel, urmând ca menţiunile privind faptele, împrejurările ce urmează a fi constatate şi mijloacele de probă să fie cele indicate în considerentele hotărârii”.
În ceea ce priveşte celelate persoane implicate în scandalul câinilor, fostul primar Cătălin Flutur, fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, Eugen Ţurcanu, medicului Cristian Pancu, dar şi directorului Direcţiei Sanitar- Veterinare, Minodora Vasiliu, magistraţii au menţinut dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală dată de procurori.
Masacru la padocul municipalităţii: Peste 200 de câini comunitari ucişi
Dosar penal în cazul masacrului de la padocuri
Primarul Cătălin Flutur: Regret foarte mult imaginea care s-a pus asupra oraşului
FUNDATIA „VIER PFOTEN” ROMANIA, REPREZ. DE TULPAN VERONICA | Petent |
ŢURCANU EUGEN CRISTIAN | Intimat |
FLUTUR MUGUREL CĂTĂLIN | Intimat |
GHIORGHIŢĂ FLORIN IOAN | Intimat |
VASILIU MINODORA | Intimat |
NECHITA IONEL | Intimat |
ŞERBĂNOIU MIRCEA | Petent |
PANCU CRISTIAN PETRU | Intimat |
15.04.2014 |
Ora estimata: 08:30 Complet: P4 Tip solutie: Admis fond în parte Solutia pe scurt: În temeiul art. 2781 alin. 8 lit. b Cod procedură penală admite, în parte, plângerea. Desfiinţează Rezoluţia nr. 2104/P/2011 din 11 septembrie 2013 şi Ordonanţa 1993/II/2; 1943/II/2 din 14 noiembrie 2013 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, trimiţând cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru începerea urmăririi penale faţă de intimatul Şerbănoiu Viorel, urmând ca menţiunile privind faptele, împrejurările ce urmează a fi constatate şi mijloacele de probă să fie cele indicate în considerentele hotărârii, conform Deciziei nr. XXVI/2008 a Î.C.C.J. Menţine Rezoluţia nr. 2104/P/2011 din 11 septembrie 2013 şi Ordonanţa 1993/II/2; 1943/II/2 din 14 noiembrie 2013 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani în ceea ce priveşte săvârşirea de către intimaţii Pancu Cristian Petru, Ţurcanu Eugen Cristian, Flutur Mugurel Cătălin, Gheorghiţă Florin Ioan a infracţiunii prev. şi ped. de art. 6 alin. 2 lit. a din Legea nr. 205/2004 rap. la art. 23 alin. 11 lit. c şi alin. 3 lit. c din Legea nr. 205/2004, şi în ceea ce priveşte săvârşirea de către intimaţii Vasiliu Minodora şi Nechita Ionel a infracţiunii prev. de art. 26 Cod penal 1968 rap. la art. 6 alin. 2 lit. a din Legea nr. 205/2004 rap. la art. 23 alin. 11 lit. c şi alin. 3 lit. c din Legea nr. 205/2004. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15 aprilie 2014. Document: Hotarâre 1187/2014 15.04.2014 |