Cercetările efectuate până la acest moment de către poliţişti, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, cu privire la incendiul produs ieri, 14 aprilie, la un autoturism parcat în municipiul Botoşani, au condus la stabilirea ca şi cauză probabilă a producerii incendiului, existenţa de instalații și echipamente electrice defecte sau improvizate.
Reamintim că luni, 14 aprilie, în jurul orei 23.30, Poliția municipiului Botoșani a fost sesizată printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că, la un autoturism parcat pe Aleea Zorilor din municipiul Botoşani, a izbucnit un incendiu.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta la partea din față a motorului autoturismului, acesta fiind localizat şi stins de pompieri.
Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub rezerva unor expertize tehnice ulterioare.