Directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement va răspunde cu funcţia dacă nocturna de la Stadionul municipal nu va fi finalizată la timp. Avertismentul a fost dat, luni, de primarul Ovidiu Portariuc, care spune că echipa FC Botoşani trebuie să joace meciurile la Botoşani, iar suporterii nu trebuie dezamăgiţi.
„Trebuie să-şi asume întârzierile. Are toată puterea şi Primăria l-a ajutat cu comisii, cu specialişti, pentru că nu era în stare să o facă singur. I-am oferit specialişti în achiziţie, specialişti juridici. Să se ocupe de acest proiect şi să-l ducă la capăt. Aşteptările sunt foarte mari din partea suporterilor şi sper să nu-i dezamăgească. Tot ce a stat în puterea noastră am făcut, iar în momentul de faţă tot controlul este la domnul director„, a spus edilul municipiului Botoşani.