Agenţia Naţională de Integritate a decis că un primar şi un viceprimar al unei comune din judeţ s-au aflat în stare de incompatibilitate. Potrivit reprezentanţilor ANI, primarul comunei Vlădeni, Voicu Murariu s-a aflat, în perioada 15 octombrie-31 decembrie 2013, în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar şi cea de membru al Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr 1 din comună.
La rândul său viceprimarul comunei, Ştefan Podaru, s-a aflat în incompatibilitate deoarece în timpul mandatului a înregistrat, pe numele său, o persoană fizică autorizată, începând cu 12 decembrie 2012. De asemenea şi acesta a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Şcolii nr. 1, începând cu 15 octombrie 2013.
2 thoughts on “Primar şi viceprimar al unei comune din judeţ declaraţi incompatibili de ANI”