Deputatul Costel Şoptică a făcut o declaraţie politică în Parlament prin care a arătat că Partidul Naţional Liberal, chiar şi din opoziţie, a reuşit să facă Guvernul Ponta III să înţeleagă importanţa pe care o are motorina pentru agricultură şi, mai ales, să înţeleagă impactul negativ major pe care îl poate avea acciza suplimentară la carburanţi, pe care premierul Victor Ponta a luptat să o introducă de la 1 aprilie.
„Codul fiscal modificat de Guvern impune o acciză suplimentară de 7 cenţi pe litrul de carburant, la care se aplică şi taxa pe valoarea adăugată, ceea ce duce la creşterea efortului financiar pentru utilizatori la 8,68 cenţi. În lei, acciza suplimentară a crescut cu 41 de bani. Pentru motorina folosită în agricultură, încă din 2010, s-au introdus subvenţii astfel încât valoarea accizei plătite de către fermieri să fie 21 de euro/1000 litri, aşa cum se prevede în Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii. Decizia a fost luată după mari presiuni din partea agricultorilor, care au reclamat mereu avantajul concurenţial pe care îl au fermierii din celelalte state membre, pentru că beneficiază de o astfel de facilitate fiscală, cu mare impact asupra costurilor de producţie„, a menţionat Şoptică.
Potrivit deputatului, în toamna lui 2013, a fost promovat un act normativ prin care se stabileau fondurile bugetare ce urmau să susţină subvenţia la motorina pentru agricultură şi condiţiile în care fermierii pot beneficia de un astfel de sprijin. Prin acest act normativ, Guvernul Ponta din care a făcut parte şi Partidul Naţional Liberal a stabilit cele mai mari valori ale sprijinului pentru motorina pentru agricultură, subvenţia ajungând la 1,399 lei/litru, iar cantitatea ce intră în programul de subvenţionare atingând 410 milioane de litri pentru trimestrul 4 din 2013 şi primele trei trimestre din 2014.
Decizia premierului Victor Ponta de a creşte acciza la carburanţi cu 7 cenţi pe litru presupunea reducerea sprijinul pentru motorina destinată agriculturii cu 33 de bani, conducând la diminuarea subvenţiei cu aproape 24%, fără a mai pune la socoteală cu TVA-ul suplimentar ce trebuie achitat de către beneficiari.
„Luând în calcul toate efectele negative asupra agricultorilor, dar şi asupra bugetului de stat, PNL, cât şi eu personal, am întreprins toate măsurile de care dispune un partid de opoziţie ca să stopăm această decizie prostă. În cele din urmă, oficiali ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au anunţat că acciza suplimentară de 7 cenţi la motorina pentru agricultură va fi suportată din bugetul alocat pentru această formă de subvenţie, dar fără ca fondurile să fie suplimentate. Cât priveşte TVA-ul suplimentar, oficialii ministerului nu au nicio idee cum va fi rezolvată situaţia. Consider că mai au trei luni la dispoziţie ca să reglementeze situaţia”, a mai spus Şoptică.
El a adăugat că premierul Victor Ponta a realizat şi el, în cele din urmă, marea eroare pe care a făcut-o prin introducerea accizei suplimentare la motorina pentru agricultură. Guvernul Ponta III apelează la toate mijloacele ca să-şi asigure un rezultat cât mai bun la alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai. Cum votanţii din mediul rural s-au dovedit a fi cea mai bună ţintă a propangandei PSD, susţine Şoptică, noua alianţă de guvernământ şi-a îndreptat atenţia asupra agricultorilor. Iar acciza suplimentară ar fi sabotat eforturile PSD de a pune mâna pe voturile agricultorilor.
„Ca să înlăture gafa, Guvernul Poanta III s-a repliat şi a anunţat că va creşte valoarea subvenţiei pentru acciza la motorina pentru agricultură la aproape 1,8 lei/litru, dar fără a majora şi bugetul alocat. În acest ritm, banii alocaţi se vor epuiza foarte repede, iar mulţi fermieri vor rămâne fără subvenţii. Numai că toate deciziile legate de aplicarea acestei măsuri sunt lăsate după data alegerilor europarlamentare, ca să nu se încurce în calcule şi bugete. De aceea, Partidul Naţional Liberal, eu personal, vom urmări cu maximă atenţie modul în care premierul şi Guvernul Ponta III vor aplica măsurile anunţate. Pentru ca să puntem interveni din nou şi să corectăm greşelile acestora„, a concluzionat deputatul botoşănean.