Democrat-liberalii botoşăneni au stabilit echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare. Coordonatorul echipei PDL Botoşani este Cătălin Flutur, acesta fiind ajutat de şefii colegiilor din judeţ.
„Este decizia Biroului Permanent Naţional, aceea ca preşedinţii de organizaţii să coordoneze campania„, a spus Flutur, care a anunţat totodată că candidatul PDL la europarlamentare pe Regiunea Nord-Est va fi prezent la Botoşani, pe 11 mai.
PDL Botoşani vrea să obţină la alegerile europarlamentare din 25 mai 20% din voturi.