Hipermarketul Kaufland din Botoşani este acuzat că îşi înşeală clienţii, prin afişarea la raft a unor preţuri care diferă de cele de la casă. Magazinul a pus în vânzare, sâmbătă, ulei Vitae d’Or la preţul de 3,36 lei, însă la casă încasează 4,19 lei.
Un cititor BotosaniNews a trimit pe adresa redacţiei o sesizare privind practica abuzivă a celor de la Kaufland. Acesta arată că Kaufland îşi păcăleşte clienţii postând un anunţ de preţ pentru ulei, iar, alături de acestea, în condiţii mai puţin vizibile, menţinea că produsul se vinde la preţul de 3,36 lei „doar pe baza cuponului din ziar”.
„Clienţii au tentaţia de a pune uleiul în coş, iar la casă în loc de 3,36 lei li se cere 4,19 lei. Practica este valabilă nu doar la ulei, ci şi la banane”, se arată în sesizarea venită pe adresa redacţiei.
Clientul Kaufland a anunţat că va sesiza Protecţia Consumatorilor.
SA NU NE MIRE ACEST FAPT, AM PATIT SI EU, SUNT AMESTECATE PUNGI CU ACEEASI MARFA DAR LA PRETURI DIFERITE, DEOARECE IN MAGAZIN NU EXISTA CITITOR DE BARE CA, LA CARRFUR SI TE TREZESTI LA CASA DE MARCAT CA PLATESTI ALT PRET.