Primarul Ovidiu Portariuc a reacţionat, joi, în cadrul unei emisiuni de la un post local de televiziune după ce fostul edil al municipiului, Cătălin Flutur, l-a criticat vizavi de modul în care a alocat bani din bugetul municipiului pentru diverse festivaluri.
„În anul 2008, pentru Zilele Oraşului, îşi aminteşte ce sumă a alocat de la bugetul local? Daţi-mi voie să vă spun eu: peste trei miliarde alocate din bugetul local. Bănuiesc că era înaintea campaniei electorale din 2008.Apoi, în 2009, urmează aproximativ un miliard, în 2010 la fel, în 2011, în fiecare an s-au alocat aproximativ 3- 4 miliarde doar pentru aceste festivaluri, din bani publici”, a afirmat, printr-o intervenţie telefonică la Dosarul Zilei, primarul Ovidiu Portariuc.
Portariuc l-a acuzat pe Flutur că deţine controlul asupra postului de televiziune Tele M şi influenţează politica acestuia.
Cătălin Flutur nu i-a oferit o explicaţie primarului în momentul în care acesta se afla la telefon, dar, după încheierea convorbirii telefonice, democrat liberalul a declarat că de fapt banii pe care el i-a alocat pentru festival, în perioada mandatului său, erau din sponsorizări şi nu din bugetul local.
„ Eu spun da, am cheltuit. Diferenţa este, şi o ştie toată lumea, că adunam acei bani din sponsorizări şi nu cheltuiam bani din bugetul municipiului. Acum se iau bani din buget, din taxe şi impozitele cetăţenilor şi se dau bani pe aceste acţiuni în continuare”, a declarat Flutur.
Esti tinar,dar un MARE nesimtit! O fi avind si Flutur pacatele lui,dar sa faci asemenea afirmatii…inseamna ca TU ca si ALTII de-ai TAI,nu stiti altceva,decit:Basescu,mai facem o Comisie,mai marim niste taxe,mai facem niste locuinte ieftine,niste [multe]locuri de munca etc.etc.etc.Du-te dracului de bunavoie!