Chioşcurile de pe strada Primăverii vor fi mutate pe perioada reabilitării trotuarelor. Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că agenţii economici care deţin chioşcuri în zonă au fost avertizaţi sa elibereze locurile pentru ca muncitorii să poată lucra la trotuare.
„Le-am pus în vedere să mute chioşcurile, pentru a merge cu lucrările sub acestea. Să le mute de pe amplasament în imediata vecinătate până facem lucrarea şi acolo, după care să revină„, a spus viceprimarul municipiului Botosani.
Pe 1 aprilie, cinci notificari au fost emise de municipalitate agentilor economici care detin chioscuri in zona Primaverii-Aleea Prieteniei.