Ediţia din acest an a Târgului Agro- Zoo, programată a avea loc pe 3 şi 4 mai, nu va mai avea loc la Popăuţi. După ce preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, şi directorul Staţiunii Popăuţi, Ionică Nechifor, au intrat în divergenţe, locaţia a fost schimbată. Astfel, târgul va fi organizat în Poligonul ACR, la el urmând să participe, ca invitaţi, Goran Bregovic şi Orchestra Lăutarii din Chişinău, condusă de Nicolae Botgros.
Ţurcanu susţine că va solicita autorizaţie de la Primărie pentru organizarea evenimentului şi că, în cazul în care nu va obţine, va accepta plata unei amenzi, însă nu va schimba locaţia.
„Avem deja contractul semnat. Vă asigură că va fi un târg foarte frumos, foarte bine organizat. Îmi pare rău, am înţeles că şi alţii vor să facă un târg în aceeaşi zi, dar din respect pentru cetăţeni şi pentru un om care a pus suflet la Popăuţi, să îl facă în altă perioadă că aşa este normal şi corect„, a spus Ţurcanu.