Sâmbătă, un copilaş de un an şi şi 11 luni, din localitatea Todireni, a ajuns la spital după ce a fost muşcat de un câine. Lăsat nesupravegheat de mamă, care făcea mâncare, copilul a ieşit în curte. A luat un băt şi a tras în animal. Câinele, un ciobănesc german, a reacţionat muşcându-l de barbă şi de obraz. Speriată de ţipele copilului, mama, în vârstă de 22 de ani, a solicitat sprijinul cadrelor medicale de la ambulanţă. Micuţul a fost adus la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean pentru îngrijiri medicale.
În urmă cu trei zile, un alt copil de trei ani a ajuns pe patul de spital după ce un câine l-a muşcat de obraz. Copilaşul, tot din mediul rural, se juca în curtea casei, când a fost atacat de patruped.
„Câinele şi-a băgat colţurile în obrazul stâng. Copilul a fost internat, iar acum se află în afara oricărui pericol„, a spus medicul chirurg Yassin Jaber, de la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean.
One thought on “Copii atacaţi de câini. Unul a fost muşcat de obraz, iar celălalt de bărbie”