Partidul Social Democrat (PSD) a decis schimbarea subprefectului de Botoşani. Partidul de guvernământ a propus Guvernului condus de liderul PSD, Victor Ponta, înlocuirea din funcţie a lui Sebastian Tocariu.
Surse din PSD susţin că noul subprefect va fi Gelu Ţigănucă, fost director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani.
Acesta a lucrat până acum doar în sistemul finanţelor publice, având o vechime de aproape 30 de ani în acest domeniu de activitate.
„Mi s-a cerut şi am prezentat un CV pentru a fi analizat şi discutat. Pentru mine o asemenea funcţie este onorantă, mai ales că eu am lucrat mulţi ani într-o instituţie publică. Trebuie să recunosc că orice după o activitate de 30 de ani în finanţe şi-ar dori să aceadă şi într-o funcţie, politică chiar. Eu cred că deţin suficiente informaţii şi am suficientă experienţă în ceea ce priveşte construcţia unui buget, executarea unui buget, o situaţie economică, o posibilă politică fiscală a judeţului. Cred că sunt suficiente puncte comune cu ce se vrea din partea Guvernului. Pentru mine ar fi un pas înainte, cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă, în urma reorganizările instituţionale, lucrurile s-au mai concentrat, oamenii au preluat şi alte activităţi, este o funcţie totuşi de conducere”, a afirmat Gelu Ţigănucă.
El îl va înlocui pe liberalul Sebastian Tocariu, care a fost susţinut de PNL, partid care a ieşit, de curând, de la guvernare.
Funcţia deţinută de Ţigănucă este inspector superior în compartimentul procedura insolvenţei şi lichidării din cadrul Agenţiei Judeţene de Administrare Fiscală.
Şi cine va mai turna şampania în cupe,dacă gogoşarul a plecat?!!!
Tiganuca la prefecture si Amisculesei la puscarie. Nu vi se pare ciudat?
Daca ” subprefectul” ar inapoia spaga primata, puscariasull si-ar plati datoriile la stat si am avea si noi de lucru. Si-a cumparat postal cu banii ” condamnatului”
Bine ti-a Mai zis. Cand intra Amisculesei in biroul tau stateai in pozitie de drepti. Cat despre moralitate…..?