Accident, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29, în localitatea suceveană Dumbrăveni. Un tânăr de 26 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul, nu a păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 46 ani, din municipiul Suceava şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în maşina condusă de o femeie de 37 ani, din municipiul Botoşani, care se afla în faţa sa şi era oprit, în aşteptare, deoarece un alt autoturism din coloana de vehicule a semnalizat intenţia de a schimba direcţia de deplasare.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerei în auto condus de bărbatul de 46 de ani, din municipiul Suceava.
Conducătorii autoturismelor implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în toate cazurile. Acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Sursa: SuceavaNews