Primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Cosmin Andrei au verificat, luni, mai multe şantiere din municipiu. Lucrările de pe strada Primăverii, dar şi cele din parcul Mihai Eminescu au fost inspectate de cei doi.
Primarul s-a declarat mulţumit de modul cum se lucrează şi crede că lucrările din parc, dar şi de pe strada Primăverii vor fi finalizate în grafic.
„Peste 40 de oameni sunt la lucru pe strada Primăverii. Se lucrează, pentru că vremea ne permite de acum, şi sunt sigur că se va termina înainte de termen. I-am rugat să accelereze, pentru că vrem să intervenim cu asfalt la partea carosabilă„, a spus Portariuc.
Primarul a afirmat că în maxim o lună vor fi finalizate lucrările la trotuarele de pe Primăverii, după care se va trece la asfaltarea străzii. Dalele de tramvaie vor fi doar reparate.
Portariuc este convins că investiţia respectivă va fi finalizată în totalitate în toamnă, deşi contractul este pe doi ani. Municipalitatea a alocat din bugetul local în jur de 2 milioane lei.
Şi în Parcul „Mihai Eminescu” se lucrează la pavelarea trotuarelor. Aici, urmează să fie înlocuite din coşurile de gunoi deteriorate, dar şi din bănci. De asemenea, urmează să fie finalizat şi foişorul din parc.