PNL Botoşani anunţă derularea unui proiect intitulat „Important eşti tu” care prevede, printre altele, acordarea unui carnet de reduceri pentru botoşăneni. Potrivit preşedintelui organizaţiei municipale a PNL, Viorel Iliuţă, carnetul va conţine 100 de file, iar pe baza acestuia botoşănenii vor beneficia de reducere de 10%-15% la produse alimentare, îmbrăcăminte, medicamente, transport şi alte tipuri de servicii, cum ar fi petrecerea timpului liber sau la servicii de înfrumuseţare. Proiectului va fi lansat în maxim o lună şi va dura până la sfârşitul anului. Iliuţă susţine că prin derularea acestui proiect, PNL vrea să arate că face şi un alt fel de politică.
„Astăzi declanşăm prima şi cea mai importantă componentă a acestui proiect. Proiectul presupune construcţia şi implementarea la nivel de municipiu a unei structuri elastice şi funcţionale de discounturi. Numele produsului care face parte din acest proiect se numeşte carnetul de discount. Agenţii economici care doresc să facă parte din acest proiect se vor bucura de toată atenţia noastră, a liberalilor. Orice agent economic care va dori să facă parte din acest proiect va trebui să ofere un discount important pe toată durata de valabilitate a acestui proiect”, a spus Iliuţă.
El spune că beneficiile agentului economic rezultă din două zone: din promovarea produsului, care va fi treaba exclusivă a liberalilor, şi din discountul care va genera agentului economic care îl practică un nivel superior de venituri. Reprezentanţii PNL au anunţat că într-o primă fază vor fi tipărite 20.000 exemplare, beneficiari fiind toţi cetăţenii care doresc să beneficieze de reduceri, de la pensionari, bugetari, elevi, etc. Carnetele de discount vor fi distribuite gratuit în baza unui proces verbal care va conţine numele şi prenumele celui care intră în posesia carnetului.
„Produsul este un carnet cu mai multe file, fiecare filă reprezintând dovada în faţa comerciantului că posesorul acelui carnet poate beneficia de discountul precizat pe fila respectivă. Ne propunem şi aşteptăm de la genţii economici participanţi la acest proiect -program să ofere un discount de minim 10-15%. Agentul economic nu mai are niciun cost. Ne dorim ca fiecare familie să aibă un asemenea carnet şi vom merge noi din uşă în uşă să-l distribuim„, a adăugat Iliuţă.
Costurile editării carnetelor, care vor fi de două tipuri: pentru tineri şi pentru adulţi, vor fi asumate de PNL. Liberalii se aşteaptă ca în jur de 100 de agenţi economici să participe la acest proiect. Ei susţin că prin acest carnet, cetăţenii vor putea face economii în bugetul propriu de la 500 până la 1000 lei.
One thought on “PNL-iştii oferă botoşănenilor „carnete de discount”, cu reduceri de până la 15% în magazine”