PNL: Vom supune opiniei publice din municipiul Botoșani posibilitatea de a demara acțiunea de „retragere a atribuțiunilor de primar”

alegeri PNL BotosaniOrganizatia municipala a PNL il someaza pe primarul Ovidiu Portariuc sa spuna  care sunt atribuțiunile pe care le preia personal de la viceprimarul PNL si care sunt obiectivele pe care si le asuma în interiorul acestor atribuțiuni. BotosaniNews reda in totalitate comunicatul PNL.

 

Stimate Domnule primar,

 Având în vedere cea mai recentă demonstrație de management instituțional oferită de dumneavoastră și ne referim exact la decizia de a retrage din atribuțiuni viceprimarului PNL Cătălina Lupașcu, având ca motiv faptul că doamna Lupașcu nu s-a achitat întocmai și la timp de atribuțiunile domniei sale și înțelegând preocuparea dumneavoastră pentru creșterea gradului de responsabilizare a aparatului subordonat instituției primarului, vă informăm, domnule Portariuc, că vă cauționăm decizia.

Facem asta pentru a demonstra, o dată pentru totdeauna, că toate acțiunile dumneavoastră sunt politicianiste și nu au nimic în comun cu interesul comunității pe care, absolut conjuctural, o conduceți.

Raționamentul PNL este unul extrem de simplu: plecând de la premisa că viceprimarul Lupașcu a rămas fără atribuțiuni deoarece, așa cum dumneavoastră ați afirmat, “nu s-a făcut nimic” în proiectele coordonate de doamna viceprimar, vă rugăm să comunicați public următoarele:

Care sunt atribuțiunile pe care le preluați personal de la viceprimarul PNL? Care sunt obiectivele pe care vi le asumați în interiorul acestor atribuțiuni? Care sunt termenele de execuție ale acestor proiecte?

În cazul în care nu comunicați public ce faceți, cum faceți, în cât timp faceți și cu ce bani faceți, iar dacă nu știți care este entitatea care vă poate lăsa fără atribuțiunile de primar, ne rezervăm dreptul de a vă face o surpriză.

Vom supune, stimabile domnule primar, opiniei publice din municipiul Botoșani posibilitatea de a demara acțiunea de “retragere a atribuțiunilor de primar”…atribuțiuni primite de la cetățenii acestui oraș, în iunie 2012, în baza unui proiect pe care astăzi nu știți cum să-l mai ascundeți.

În cazul în care solicitarea noastră nu se va bucura de atenția dumneavoastră, considerăm că, din acest moment, orice fel de dialog constructiv cu personalitatea dumneavoastră politică este compromis tocmai de inexistența ei.

Organizația  Municipală  PNL Botoșani

2 thoughts on “PNL: Vom supune opiniei publice din municipiul Botoșani posibilitatea de a demara acțiunea de „retragere a atribuțiunilor de primar”

  1. PNL cu asa conducatori lasi si care fura sau isi angajeaza toate rudele, fura din contractele cu statul, pun panouri cu TURCANU ca pe vremea lui CEAUSESCU, mai bine sa stea acasa ca sunt mai parsivi decat PDL si BASESCU! Defapt cand spui PDL spui PNL, ca s-au desprins acum ceva anii din acelasi partid, adica PNL!! Jos cu mafia lui TURCANU!

  2. „După ce s-a făcut alianţa, Ţurcanu a distrus PNL. PNL nu este decât o aglomerare de neamuri şi profitori. A rămas cine a ştiut să pupe sutana. Aici ei sunt la putere. Cea mai mare parte a judeţului este condusă de ei. Ar putea avea probleme PNL-ul după ieşirea de la guvernare?
    PNL-ul nu va avea nici creştere şi nici cădere. El are electoratul lui de 17%. Este o deznădejde a populaţie. Doar soţia poate fi deputat iar fratele trebuie să fie europarlamentar… Nu bagi în echipă neamurile şi vrei să joci în Liga Campionilor. Alegi cei mai buni oameni.” sursa> btonline

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *