Investiţiile începute în şcoli cu ani în urmă vor putea fi finalizate prin accesarea de fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional. Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că în judeţul Botoşani există încă 34 de şantiere deschise în şcoli, atât în mediul urban, cât şi în rural.
„Sper ca judeţul Botoşani să aibă cât mai multe proiecte aprobate, astfel încât cât mai multe din cele 34 de investiţii care au rămas de finalizat să fie efectuate prin POR”, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
Ea a precizat că banii vor fi împărţiţi funcţie de calitatea proiectelor, acestea urmând a fi întocmite de autorităţile locale.
“Noi am luat legătura cu primăriile respective, cu instituţiile de învăţământ astfel încât să fie realizate documentaţiile. Pentru acest program au nevoie şi de avizul Ministerului Educaţiei. Este un ghid spre consultare”, a mai spus şefa IŞJ.
Potrivit IŞJ, în 2012 erau deschise 92 de şantiere în şcoli, iar în prezent mai sunt 34. Suma alocată la nivel naţional este de 240 milioane euro.