Un bebeluş de numai opt luni din Vorona a ajuns la spital cu piciorul rupt, în urma unui scadal izbucnit între părinţii acestuia. Fetiţa a fost scăpată din braţele mamei după ce tatăl, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, a încercat să o ia cu forţa de la mamă.
Sugarul a căzut, iar prin cădere şi-a fracturat piciorul stâng. El a fost transportat la Spitalul de Copii, unde a rămas internat.
Bebeluşul a fost diagnosticat cu „fractură femur stâng fără deplasare”, acest caz încadrându-se, spun cadrele medicale, în violenţă domestică.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a deschis o anchetă în acest caz.
„În cazul în care sec dovedeşte a fi o situaţie de abuz, se va lua o măsură de protecţie în regim de urgenţă”, a declarat Dan Şlincu, directorul DGASPC.
One thought on “Bebeluş cu piciorul rupt în urma unui scandal între părinţi”