Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria, ce avea documente false.
În data de 28 februarie, în jurul orelor 13.10, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut a oprit pentru legitimare şi control în localitatea Rădăuţi Prut, un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul român Mihai P., de 46 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării auto tip carte verde, s-a trecut la verificări suplimentare şi s-a constatat că talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice şi asigurarea tip carte verde nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, respectiv pentru autoturismul în cauză nu există eliberată asigurare tip carte verde şi nici nu are inspecţia tehnică periodică efectuată.
Pe numele lui Mihai P. poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România şi uz de fals.