Statutul de călugăriţă nu este o piedică pentru maica Teodora, de la Mănăstirea Dragomirna, să-şi urmeze vocaţia de a studia medicina. Teodora a fost prima studentă călugăriţă din istoria Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi, iar acum prima călugăriţă medic rezident de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”. Cu halat alb şi stetoscop peste rasa monahală, maica Teodora a devenit o prezenţă obişnuită în saloanele spitalului. Pe când era încă studentă, maica Teodora ne spunea că la început a fost mai greu, atât pentru ea, cât şi pentru colegi şi profesori, deoarece „nu este un lucru chiar obişnuit să vezi călugări la medicină”. „Cred că apreciază totuşi că nu ne închidem în mănăstire, ci ne implicăm să facem ceva pentru societate”, ne-a spus maica Teodora.
Originară din Botoşani, a intrat la mănăstire la 19 ani, imediat după ce a terminat liceul sanitar. Să studieze medicina a fost opţiunea ei, şi pentru asta a primit binecuvântare de la stareţa de la Dragomirna şi de la ÎPS Pimen, dar un rol decisiv l-a avut familia doctorilor Gabriela şi Mihai Creţeanu. De la începutul studiului aceştia au sprijinit-o financiar şi moral, iar ajutorul continuă şi acum, în perioada rezidenţiatului. Dr. Mihai Creţeanu ne-a declarat că este foarte bucuros că, după finalizarea rezidenţiatului în geriatrie, maica doreşte să facă şi o specializare în cardiologie. „Îi place ceea ce face şi asta ne bucură. Sigur că o sprijinim în continuare, până când va încheia şi al doilea rezidenţiat, cu o alocaţie financiară lunară, cu cazarea şi ce mai este nevoie”, a spus dr. Creţeanu.
Cei doi medici suceveni au susţinut financiar încă o călugăriţă de la Dragomirna, absolventă de medicină, să-şi finalizeze rezidenţiatul, însă după încheierea studiului aceasta nu s-a mai întors la Suceava, ci a mers la Mănăstirea Sihla, din judeţul Neamţ.
Stareţa Macrina: „Aici a fost casa sufletului meu”
La Dragomirna sunt alte trei călugăriţe care au renunţat să poarte halatul alb în spital, în favoarea rasei monahale. Maica Cristina are 30 de ani şi de 2 ani şi 4 luni este la mănăstire. A absolvit asistenţă medicală la Galaţi şi a lucrat într-un laborator. „Nu-mi mai găseam locul în lume. Aici l-am găsit şi cred că sunt mai utilă aici decât dincolo de zidurile mănăstirii”, ne-a spus maica Cristina.
La mănăstire există o încăpere pe care maicile intenţionează să o amenajeze drept cabinet medical pentru mănăstire şi oamenii săraci din sat, dar până acum nu au reuşit să aibă decât o mică farmacie. Banii pe care îi câştigă din activităţile prestate la mănăstire sunt insuficienţi pentru achiziţionarea de aparatură medicală.
Dintre cele 70 de maici, câte sunt la Dragomirna, doar patru sunt în vârstă, au peste 80 de ani. Potrivit stareţei Macrina, generaţia de 60-70 de ani lipseşte, cele mai multe au circa 40 de ani. Aproximativ 15 au însă între 20 şi 30 de ani, iar ca studii, jumătate din obşte are studii superioare de teologie, artă, economie, conservator sau istorie. De asemenea, majoritatea maicilor vorbesc cel puţin o limbă străină.
Stareţa Macrina este din 1992 la mănăstire. „Eu sunt din Dorohoi. Când am decis să intru la mănăstire nici nu ştiam unde este Dragomirna. M-am uitat pe hartă şi am ales. Aici a fost casa sufletului meu”, ne-a spus stareţa, absolventă a Facultăţii de Teologie, secţia Pictură Bisericească.
Două surori gemene s-au călugărit la 23 de ani
Maica secretară Maria Magdalena a venit din Galaţi, după ce a studiat la facultatea de istorie. Este de şapte ani la Dragomirna şi se ocupă de secretariat şi bibliotecă. Spune că îi este mai bine în mănăstire decât „în lume”. „Dincolo de ziduri mă prinde realitatea. Pentru mine este mai uşor în mănăstire, aici ai timp să te regăseşti pe tine, în prezenţa lui Dumnezeu, care este permanent”, afirmă maica Maria Magdalena.
Tot la Dragomirna mai sunt două surori gemene, în vârstă de 26 de ani, din Suceviţa. Născute în noaptea de Anul Nou, amândouă au considerat că au un destin special, că au fost alese, aşa că la 23 de ani au lăsat totul în urmă şi au mers la mănăstire.
Viaţa monahală nu este deloc uşoară. Între ritualurile de rugăciune maicile lucrează în atelierele de croitorie şi pictură, în gospodăria de animale, iar vara pe câmp, pe terenurile mănăstirii. Studiul în sala de lectură a lăcaşului de cult este de asemenea o componentă importantă a vieţii unei călugăriţe. La întrebarea de ce oameni tineri şi instruiţi, cu profesii bine cotate din punct de vedere social în viaţa laică, au optat să se călugărească, răspunsul pe care l-am primit a fost invariabil: „Dorul de Dumnezeu. Aici îmi este locul”.
