Inspectoratul de Jandarmi Judeţean a anunţat unele măsuri de securitatea înaintea partidei, de duminică, între FC Botoşani şi FC Braşov.
Potrivit jandarmilor accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu orele 12.00, recomandările vin pe fondul evitării aglomeraţiei în jurul punctelor de intrare.
„Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu orele 12.00, în baza documentelor de acces emise de organizator. Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă, conform legii 60/1991, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, pentru a fi evitată aglomeraţia în jurul punctelor de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente”, se arată într-un comunicat al IJJ.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă şi trebuie să ocupe doar locurile prevăzute pe documentele de acces.