Patru studenţi au fost condamnaţi, miercuri, de judecătorii Tribunalului Botoşani pentru deţinere, consum şi trafic de droguri. Cei patru făceau parte dintr-o reţea de 22 de persoane anihilată de procurorii DIICOT în primăvara anului 2012. Cei patru tineri, din judeţele Suceava, Valsui şi Iaşi au vârste cuprinse între 24 şi 30 de ani se alătură altor 9 tineri care deja au fost condamnaţi pentru aceleaşi fapte.
Andrei Mihai Munteanu, din Suceava, a primit o pedeapă de doi ani şi şase luni de închisoare la care s-a mai adăugat încă una de patru luni dată de magistraţii Judecătoriei Gura Humorului. În total tânărul va sta după gratii doi ani şi zece luni.
Bogdan Silviu Diaconu, din Vaslui, a primit o pedeaspă de doi ani şi două luni la care s-au adăugat alte două pedepse date de Tribunlale Iaşi şi Vaslui, iar pedeaspa cumulată ajunge la doi ani şi opt luni.
Iulian Bogdan Olaru, din Neamţ, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Al patrulea tânăr, din Suceava, Sebastian Tătăruşanu Ţipău a primit o pedeaspă de un an şi opt luni de închisoare cu suspendare.
Potrivit procurorilor, reţeaua acţiona pe teritoriul judeţelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Neamţ. Tinerii primeau drogurile de la un bărbat stabilit în Spania, Adrian Isidor Mocanu, prin servicii de curierat rapit, iar apoi le vindeau prin cluburile din cele trei judeţe.
La destructuarea reţelei, procurorii au emis peste 100 de mandate de aduce, fiind arestaţi iniţial 12 tineri. Printre aceştia s-a aflat şiu un botoşănean, Răzvan Buzilă.
3 thoughts on “Studenţi condamnaţi pentru consum şi trafic de droguri”