Un bărbat din satul Poiana, comuna Vorona, a ajuns, marţi seară, la spital după ce s-a tăiat cu toporul. Bărbatul în vârstă de 45 de ani tăia lemne în gospodărie şi într-un moment de neatenţie s-a lovit cu toporul în piciorul drept.
Speriat de tăietura pe care şi-a provocat-o bărbatul a solicitat intervenţia cadrelor medicale. Acesta a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Mavromati, unde i s-au acordat îngrijiri de specialitate. Cadrele medicale spun că tăietura nu îi pune în pericol membrul inferior, însă pacientul va rămâne câteva zile sub supraveghere.
One thought on “Un bărbat a ajuns la spital după ce a confundat un lemn cu piciorul şi s-a tăiat cu toporul”