În urmă cu două seri, în intersecţia dintre străzile Primăverii şi Mihail Kogălniceanu, s-a surpat o parte din trotuar şi carosabil.
În groapa adâncă de trei metri se poate vedea un beci din cărămidă. Deocamdată nu se poate spune dacă provine din reţeaua de beciuri a municipiului veche de câteva sute de ani sau a aparţinut uneia dintre casele care au fost cândva în acea zonă.
Zona a fost delimitată pentru prevenirea accidentelor. Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat luni că problema a apărut din cauza surpării unor beciuri. De altfel, edilul va avea astăzi o discuţie cu reprezentanţii Nord Proiect, firma care a executat proiectul de reabilitare a Străzii Primăverii. În urma discuţiilor se va stabili dacă este nevoie să se apeleze la un alt expert pentru a fi dată soluţia de rezolvare a problemei apărute în carosabil.
Acest tip de surpări nu reprezintă o noutate pentru municipiul Botoşani. În urmă cu câţiva ani a apărut un crater pe pietonalul din Centrul Vechi. O altă groapă a apărut pe Strada Petru Rareş în apropiere de unitatea militară. Cu o problemă similară s-a confruntat şi constructorul care a lucrat la reţeaua de canalizare pentru cartierul ANL Bucovina, iar o groapă adâncă de câţiva metri a apărut şi în zona sensului giratoriu de lângă Colegiul Economic.
Sursa: Monitorul de Botoşani