Bătrână victimă a unei înşelăciuni de tip „Accidentul”

batrana telefonO femei, de 76 de ani, din comuna Vlădeni a fost la un pas de a fi înşelată după ce a fost sunată şi i s-a transmis că fiul ei a avut accident şi trebuie să aducă o sumă de bani pentru a achita daunele.

Femeia, ce locuieşte în satul Mândreşti, a fost sunată miercuri dimineaţă de o persoană, care s-a recomandat a fi avocata fiului său, şi i-a spus că băiatul a avut un accident şi este internat într-un spital din Bucureşti.

like facebook Presupusa avocată i-a cerut 2.500 de lei pentru a-i da unei alte victime din accident în vederea împăcării cu fiul ei. Speriată, bătrâna s-a dus la un vecin şi a reuşit să îl sune pe fiul ei, care este plecat în străinătate, şi a aflat că acesta nu provocase nici un accident. Ulterior bărbatul a sesizat poliţişti, fiind declanşată o anchetă.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tentativă de înșelaciune, în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere penală”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *