Lucrările de reabilitare a Spitalului Judeţean nu vor fi finalizate în luna februarie, aşa cum a anunţat constructorul la sfârşitul anului trecut. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti, investiţia va fi finalizată cel târziu în luna aprilie. Şi asta pentru că pe lângă lucrările prinse în proiect au apărut şi lucrări suplimentare. Ioan Asaftei, director de îngrijiri la Spitalul Judeţean, a declarat că la această dată se mai lucrează pe etajele şase, şapte şi opt, dar şi la lifturile din spital.
„Sunt optimist dacă finalizează lucrarea în aprilie. Sunt pe reproiectare rampele de la UTIC (nr. Cardiologie cu Unitate terapie intensiva coronarieni ), Cardiologie, Terapie intensivă şi Bloc operator, care nu s-au achiziţionat„, a spus Asaftei.
Lucrările de modernizare la Spitalul Judeţean au început în 2011.