Cadrele didactice nu vor să mai strângă bani de la elevi pentru concursuri sau activităţi şcolare

Muzeul Judetean Botosani
Muzeul Judetean Botosani

Sindicaliştii afiliaţi la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au cerut, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri avute cu oficialii Ministerului Educaţiei, să se stabilească modul în care vor fi finanţate activităţile din „Săptămâna altfel”. În urma deselor scandaluri privind strângerea de fonduri în şcoli, cadrele didactice au decis să nu se mai implice în organizarea activităţilor care presupun consum financiar sau de materiale, care nu se asigură prin bugetul de stat. Iuliana Nacu, lidetul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, a declarat că au fost trimise petiţii către consiliile locale din judeţ, în care se arată că dascălii nu vor mai strânge bani pentru a duce copii la muzeu, teatru sau în excursii în Săptămâna altfel.

Profesorii nu mai sunt doritori să facă acest lucru, pentru că orice vizită la muzeu, excursie, activitate în afara şcolii necesită plată din partea copiilor. Am depus o petiţie către consiliile locale în care am anunţat că nu ne vom implica în strângere de fonduri, pentru că asta este regula. Au fost scandaluri şi nu dorim să generăm în continuare situaţii de dubiu în acest sens. Până acum strângeau aceşti bani cadrele didactice. Niciun părinte nu a venit niciodată să se implice în activităţi de acest gen„, a spus liderul SIP.

Mai mult, susţine Iuliana Nacu, s-au solicitat lămuri de la minister şi cu privire la concursurile şcolare pentru care se plătesc taxe.

Ce facem cu aceste concursuri. Noi nu avem voie să strângem bani. Vine cine să strângă banii şi cine răspunde de această finanţare„, a adăugat Nacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *