Traian Apetrei a picat, vineri, concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de director al Teatrului Mihai Eminescu, în condiţiile în care a fost singurul candidat. Comisia care s-a ocupat de concurs a respins proiectul de management depus de directorul în funcţie al instituţiei, notând realizarea sa cu nota şase, în situaţia în care nota minimă de trecere este 8. Cătălina Lupaşcu, viceprimar, a precizat că este suprinzător acest rezultat, având în vedere experienţa pe care o are acesta pe funcţie, însă din informaţiile pe care le deţine, proiectul de management nu a respectat caietul de obiective impus prin legislaţie.
” Mă surprinde acest rezultat şi când l-am văzut am solicitat clarificări. Am vorbit cu un membru al comisiei şi mi-a spus că nu s-a respectat caietul de obiective. Sunt specificate foarte clar în legislaţie aceste obiective, iar actele normative nu au fost modificate în ultima perioadă”, a afirmat Cătălina Lupaşcu.
La rândul său, Traian Apetrei, s-a declarat dezamăgit de notare spunând că este cea mai mică notă pe care a primit-o după ce a prezentat de nouă ori proiecte de management de-a lungul carierei sale de director al Teatrului Mihai Eminescu.
„Ceea ce în toamnă era de 10, acum este de puţin peste 6. Proiectul putea fi elaborat mai sobru sau într-o manieră mai literară, apropiată de conduita unui director de teatru. Până acum comisiile au apreciat lucrările mele la superlativ, însă iată că de această dată un membru al comisiei a fost de altă părere. Proiectul este ca o temă şcolărească, iar eu am făcut un roman. Nu voi contesta decizia, aştept reluarea concursului şi mă voi prezenta cu un nou proiect”, a spus Traian Apetrei.
Care e acel membru al comisiei? Sa stim si noi cine evalueaza un ADEVARAT OM !
Sigur vreunul cu 12 clase !
Am ajuns o societate condusa de niste ”fripturisti” !!!
Dar nu s-ar putea ma rog sa ni se spuna deschis cine a fost in comisia asta teribila si ce competente au fiecare membru in cultura si in teatru si la cite spectacole au participat fiecare? Nu de alta, dar sa stim si noi daca domnii sau doamnele stiu cu ce se maninca teatrul sau doar fac si aici un joc politic. Ca la prima vedere pare ca au asteptat sa lipseasca primarul si au facut cum au vrut fara motive clare ci doar ca sa-i faca in ciuda sau sa posteze ei vreun client politic care a fluturat cindva niste afise electorale. Huo! Rusine!
Care comisie asta care-l declara cistigator pe banditul de Sirbu si nu se gandesc deloc la tensiunea ce va fi iar in filarmonica? Chiar vor sa desfiinteze filarmonica pentru ca are unul ceva interes sa-l sustina pe Sirbu? Rusine sa va fie, plecati acasa, ca nu va meritati banii pe care-i primiti pentru asta!
Dl apetrei a fost evaluat de un profesor de fizica…care se numeste furtuna, ca doar atat are in cap. Ce il califica pe el sa evalueze un director de teatru sau de filarmonica??? NIMIC. Chiar au asteptat sa lipseasca primarul si sa se joace cu ” puterea lor de decizie”
Dl. Apetrei depaseste prin cultura sa, prin stilul de lucru, prin deschiderea pe care o are pentru nou si calitate, multi manageri din institutiile de cultura din Italia…institutii care se afla mult peste standardul celor din Romania.
Ramai perplex in fata „judecatii” unor starpituri intelectuale, unor impotenti si iresponsabili…