Soţii Mariana şi Lipan Secu au fost prezentanţi, vineri, în faţa judecătorilor Tribunalului Botoşani pentru judecarea dosarului în care sunt acuzaţi de luare de mită. Ambii sunt cercetaţi în stare de arest preventiv după ce au fost reţinuţi pe 21 ianuarie de procurorii DNA Oradea.
Dosarul a pornit în urma unui denunţ, al unui fost partener de afaceri a acelor doi, pentru luare de mită. Cei doi soţi sunt acuzaţi că au primit mită un milion de euro, plus un sejur în Grand Canaria şi un automobil pentru achiztiţia unor suprafeţe de pădure la preţuri mai mari decât cele reale.
Mariana şi Dragoş Lipan Secu au fost denunţaţi de Eler Csaba Robert care ar fi obţinut o parte din suprafeţele de pădure, printr-un contract încheiat cu primarul comunei Drăguşeni, Eugen Nichita, cercetat și el în acest dosar. Terenurile au fost inițial retrocedate, iar apoi cumpărate de edil de la cei care le revendicaseră.
Acum compania Scolopax, reprezentată până acum de cei doi soţi botoşăneni, își vinde, în regim de urgență, toate suprafețele pe care le-a cumpărat în ultimii nouă ani. În judeţul Botoşani suprafaţa cumpărată este de 3.700 de hectare.
Scolopax este un SRL românesc controlat în proporție de 99,99 la sută de către universitatea americană Harvard, prin divizia sa de investiții.
În total, la vânzare sunt scoase peste 32 de mii de hectare, împrăștiate în 21 de județe.
Modelul tranzacțiilor succesive, prin care pădurea din Botoșani a ajuns la Scolopax, la un preț mult mai mare decât cel inițial, a fost replicat în alte locuri din țară.
2 thoughts on “Soţii botoşăneni din dosarul mitei de la Harvard prezentaţi în faţa judecătorilor Tribunalului Botosani”