Liderul PNL Botoşani s-a întâlnit cu sute de membri la Restaurantul Rapsodia. Vezi ce le-a transmis!

alegeri PNL BotosaniPreşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a început întâlnirile cu liberalii din judeţ. O primă masă rotundă cu câteva sute de liberali a avut loc săptămâna trecută la Restaurantul Rapsodia, iar joi a fost o altă acţiune cu încă 400 de membri. Şeful PNL şi-a propus să discute cu toţi membrii PNL, până la alegerile europarlamentare. Acţiunile sunt organizate cu bani de la partid.

like facebook

Vom face toate acţiunile pe care le considerăm noi că ne pot aduce aproape simpatizanţii şi votanţii noştri, pe care să-i convingem să ne susţină. I-am rugat pe colegii noştri să vorbească cu vecinii, cu prietenii, cu cunoştinţele şi să-i încerce să-i convingă să voteze PNL. Cei care doresc să se facă membri de partid să o facă şi să aducă adeziunile, care nu să-i treacă pe carneţel, cu nume, prenume, telefon şi să aducă minim 25 la PNL cu care ei colaborează şi îi conving să iasă la vot„, a spus Florin Ţurcanu.

Săptămâna viitoare, va fi organizată o altă masă rotundă cu 800 de liberali, astfel că în final preşedintele PNL Botoşani se va întâlni cu 7000 de persoane. Astfel de întâlniri sunt organizate şi în municipiul Dorohoi, după care vor începe întâlnirile cu liberalii din judeţ, câte două comune pe zi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *