Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în perioada 15 – 28 februarie 2014, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia personală ,,Călătorul” a artistei plastice Carmen Ştefania Suceveanu.
Născută la 2 ianuarie 1982, la Botoşani, artista a studiat la Liceul de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, urmând apoi studii în domeniul artelor plastice în Olanda, respectiv la Academia Liberă din Haga (2002-2003) şi Gerrit Rietveld Academie din Amsterdam (2003-2007). În perioada 2007 – 2012 a studiat arta plastică la Universitatea de Artă ,,George Enescu” din Iaşi.
În perioada 2004-2013 artista a participat la expoziţii de grup în: Amsterdam, cu prilejul evenimentelor dedicate Open day, cu prilejul deschiderii anului universitar (2004), Iaşi – în incinta Universităţii de Arte ,,George Enescu” (2010), la Hotel Europa, la ,,Salonul de toamnă”, (2011); Botoşani, la Salonul ,,Atelier 35” (2010) şi în octombrie 2013, la Salonul Naţional de Arte Vizuale ,,Interferenţe” – ediţia a II-a, organizat sub egida Societăţii Culturale ,,Expo-Art” Botoşani la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian “ Botoşani.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 15 februarie 2014, ora 11,30, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani.