Reprezentanţii Primăriei Botoşani îi atenţionează pe şoferii care parchează pe trotuare că riscă amenzi. Viceprimarul Cosmin Andrei a dat ca exemplu trotuarele de la intersecţia Petru Rareş până la ieşirea din oraş, spre Lukoil, unde, susţine viceprimarul, maşinile sunt parcate în cel mai „urât mod posibil”. Mai mult, şi trotuarele pavate de pe Bulevard au început să se deterioreze din cauza maşinilor.
„Dacă parcarea se face astfel încât să obstrucţioneze accesul pietonilor, vom intra cu amenzi. Dacă rămâne un metru pe trotuar, aşa cum spune legislaţia, nu se mai impune, că nu avem cadru legal să intrăm cu amenzi„, a spus viceprimarul.