Medicul Eugen Prăjinaru: Am fost complice la neregulile de la Maternitate

maternitateMedicul Eugen Prăjinaru, cel care a lansat acuzaţiile de incompetenţă la adresa personalului medical cu studii medii şi personalului de îngrijire de la Maternitate, recunoaşte că a fost complice la neregulile petrecută în spital. El a făcut o nouă postare pe Facebook în care arată că se aştepta ca personalul să sufere o schimbare de atitudine, iar medicul şef de secţie să poată controla angajaţii.

Iată mesajul lui Prăjinaru:
Într-adevăr, așa cum spune d-l Țurcanu, am fost complice la aceste nereguli. Am fost complice mai mult timp, dar în special în ultimul an când am sperat, după renovarea Maternității, că personalul va avea o schimbare în atitudine. Am fost complicele medicului șef de secție în care am avut încredere că poate stăpâni o activitate atât de importantă, dar despre care, în ultima perioadă, mi-am schimbat părerea la 360 de grade.

Nu pot să țip prea tare, nu pentru că mi-ar fi frică, ci pentru că doresc mai întâi să îndrept greșelile. Dacă aș țipa prea tare de la început, nu cred că ar mai dori cineva să lucreze cu mine. Activitatea medicală se face în echipă, învățăm unul de la altul, furăm unul de la altul. Cum ucenicii fură meseria de la meșteri, așa noi furăm meseria de la discipolii noștri. Nu e important numai tomul cu pagini nesfârșite al corpului uman, ci este esențială practica din care se naște un adevărat medic. Iar atunci când dorești cu adevărat să salvezi viața unui om, ești sclavul unei echipe ce veghează zi și noapte, fiind disponibilă la orice solicitare a oamenilor aflați în suferință. Pentru acest simțământ ne-am dorit să fim medici.

Dacă cei care judecă vor considera că eu am greșit prin publicarea acestor fapte, atunci prefer să fiu eu cel pus la zid în locul unor copii nevinovați. Esențialul este ca aceste grave erori să dispară, iar Spitalul Județean și Maternitatea din Botoșani să se bucure, într-adevăr, de o activitate medicală competitivă.

2 thoughts on “Medicul Eugen Prăjinaru: Am fost complice la neregulile de la Maternitate

  1. NU TIPA NICI SINDICATELE,NICI SEFELE DESECTIE ,NICI ASISTENTELE SEFE CA SANT LIPSURI IN SPITAL DE MATERIALE SANITARE,BIROTICA,NEREGULI IN CIRCUITE UNDE PUBELELE MERG IN LIFTURI ALATURI DE VIZITATORI,NOU NASCUTI SI CARUTUL PENTRU PANSAMENTE,FIINDCA SI-AR PIERDE POZITIILR aPOI CAND UNUI MEDIC II AJUNGE CUTITUL LA OS FACETI PRESIUNI ASUPRA LUI CU AJUTORUL COLEGIULUI MEDICILOR CARE ARE IN REZERVA VREO RECLAMATIE,AMENINTARI SAUIL SCOATETI NEBUN

  2. frumoase masuri asistentele au fost mutate putin,ce conteaza ca dai temperatura mai mare la un incubator pentru un bebe,ca il vaccinezi de 2 ori,si uite asa se nasc copii cu CES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *