Exclusiv! Medicul de la Maternitate refuză comisia de anchetă. Vezi detalii!

Spitalul Judetean BotosaniMedicul de la Maternitatea din Botoşani care a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, acuzaţii grave la adresa cadrelor medicale şi personalului de îngrijire refuză să compară în faţa Comisiei de anchetă dispusă de managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati. Acest lucru ar putea determina întârzieri în finalizarea unui raport al membrilor comisiei cu privire la siatuaţia de la Secţia de obstretică şi ginecologie.

În schimb, neonatologul Eugen Prăjinaru a înaintat o adresă managerului Viorel Iliuţă în care descrie cu lux de amănunte şi cu nominalizări de persoane deficienţele din unitatea medicală.

„Comisia îşi continuă cercetarea administrativă, urmând să prezinte un raport. Cred că, din motive obiective, acest raport va fi prezentat cu o întârziere, din cauza refuzului medicului de a prezenta punctul de vedere în faţa comisiei„, a declarat Iliuţă.

De asemenea, Prăjinaru a solicitat concediu de odihnă pentru două zile, însă cererea a fost respinsă.

De altfel, Iliuţă a încercat, marţi să îl sune pe medic, dar acesta avea telefonul închis.

Vă reamintim că medicul Eugen Prăjinaru a declarat, vineri, că în unităţile medicale din Botoşani există asistente care “nu discern într-o situaţie gravă şi una normală” sau care “vaccinează de două ori acelaşi copil, cu acelaşi vaccin”.

like facebook“Păi stau și eu să mă întreb, cum poți avea încredere într-o asistentă care nu discerne o situație gravă față de una normală în starea unui pacient, apoi vaccinează de două ori același copil cu același vaccin, ascunzând de mine această greșeală, sau cum poți avea încredere într-o asistentă care în bătaie de joc cântărește de față cu mine copilul îmbrăcat, sau care spune că m-a sunat pe tel mobil fără să mă sune, zicând apoi că nu m-am prezentat la urgențe, și câte și mai câte, pe care nu mai pot să le mai spun că iar o să zică cineva că sunt prea exigent“, a comentat medicul botoşănean pe contul de pe Facebook al BotosaniNews.

medicul Eugen Prajinaru Botosani
medicul Eugen Prajinaru Botosani. Foto: Facebook

Prăjinaru îşi exprimă convingerea că astfel de cadre medicale nu ar putea lucra într-un spital universitar.

El a propus managerul Spitalului Judeţean Mavromati, Viorel Iliuţă, “să întocmească un protocol prin care orice manevră terapeutică sau de îngrijire la un pacient să fie consemnată undeva, sub semnătura celui care execută acea manevră”.

Sunt greșeli care ni se ascund, apoi noi, medicii, plătim cu vârf și îndesat în urma lor prin procesele de malpraxis”, a adăugat medicul neonatolog.

.

Un medic demască incompetenţa din spitale. “Sunt asistente care fac acelaşi vaccin la acelaşi copil de două ori”

.

El a trimis o scrisoare deschisă managerului Viorel Iliuţă, în care seasizează neregulile din spitale.

Iată conţinutul acestei scrisori:

Domnule Manager,

Subsemnatul, dr. Eugen Prajinariu, medic primar neonatolog, angajat al Spitalului Judetean Botosani, sectia Neonatologie, ca urmare a faptului ca activitatea sectiei a fost subiectul unor dezbateri si critici publice de catre populatia orasului, tin sa va aduc la cunostinta urmatoarele evenimente cu care m-am confruntat in activitatea mea in cursul anului trecut, precum si opinia mea in privinta remedierii unor greseli in beneficiul pacientilor Spitalului Judetean.

1. Unele cadre medii nu respecta indicatiile medicului de salon sau a medicului de garda, in ceea ce priveste ingrijirea, igiena si tratamentul nou nascutilor, sau pun la indoiala recomandarile medicului, manifestandu-se in acest sens catre parintii copilului, isi asuma raspunderea indicatiilor proprii in privinta starii si evolutiei copilului, sau recomanda utilizarea unor produse farmaceutice, sau sugereaza parintilor ca ar fi mai indicat transferul copilului in alt spital sau intr-o Clinica Universitara.

2. Infirmierele intarzie in activitatea de ingrijire a salonului si schimbare a lenjeriei la copii.

3. Toaleta copiilor este uneori neglijenta; uneori gasesc urme de fecale pe tegumentele nou nascutului dupa ce asistenta a efectuat toaleta de dimineata a copiilor. Comunicarea cu mamele este deficitara in privinta ingrijirii si alimentatiei copilului, unele mame ajung acasa cu aceleasi cunostinte cu care au plecat.

4. Odata o asistenta a cantarit in fata mea copilul cu tot cu haine, ceea ce duce la valori eronate in evolutia copilului.

5. Una din asistente a vaccinat BCG a doua oara un nou nascut, insemnand doza dubla ce expune cu siguranta acel copil la reactii adverse in lunile urmatoare. Am adus la cunostinta mamei despre aceste reactii adverse ce pot apare, mama fiind cea care mi-a spus despre eveniment. Apoi am expus cazul medicului sef de sectie, colegilor si asistentei sefe pe care am rugat-o sa anunte medicul de familie pentru a urmari copilul in eventualitatea aparitiei  reactiilor adverse.

6. Uneori asistentele anunta externarile pacientilor inainte ca medicul de salon sa faca vizita pentru a-si exprima decizia in acest sens, ceea ce duce la dezacorduri intre medicii neonatologi si obstetricieni.

7. Instruirea personalului este insuficienta in ceea ce priveste utilizarea aparaturii din sectie, de exemplu setarea temperaturii de control a incubatoarelor ceea ce a dus uneori la supraincalzirea copiilor.

8. De cand laboratorul Maternitatii nu mai lucreaza sambata si duminica, sunt nelamuriri si incurcaturi in privinta recoltarii si transportul  probelor biologice la Spitalul Judetean, precum si obtinerea rezultatelor.

9. Exista deficiente in transportul si manipularea  sangelui pentru transfuzii, mai ales in anotimpurile reci. La un caz, am pierdut o punga de sange pentru ca a ajuns rece in sectie.

10. Comunicarea cu unii medici obstetricieni nu este intotdeauna una constructiva, pentru ca nu suntem informati despre patologia parturientei, care poate fi cauza patologiei nou nascutului. Acest lucru intarzie diagnosticul si aplicarea corecta a tratamentului la nou nascut. Gravidele cu suferinta fetala majora nu sunt indrumate pentru a naste intr-un centru de competenta superioara, respectiv centrele universitare, unde se poate aplica asistenta optima unor astfel de copii. Mentionez ca cel mai sigur mod de transport al unui fat cu suferinta severa este ¬in utero¬. Dupa nastere transportul poate fi tardiv, fiind dictat de starea grava a copilului.

11. In cursul verii trecute mi s-a perturbat activitatea garzii, fiind expus la greseli profesionale in terapia unor nou nascuti in stare grava, de catre alti colegi medici si asistente din alte sectii ale Spitalului Judetean care au hotarat in locul meu ca unul dintre copii trebuie sa fie transferat la Iasi. Astfel, au abuzat de functia lor, intrand in sectia de neonatologie, utilizand un vocabular si un ton necivilizat, au tulburat linistea sectiei prin certuri inutile, pana la miezul noptii, perturband activitatea medicala din sectie, expunand personalul la erori terapeutice. De asemenea, au abuzat prin faptul ca au telefonat la Iasi pentru a solicita transferul si la Serviciul de Urgenta pentru a solicita un mijloc de transport, in conditiile in care decizia de comun acord a echipei de la neonatologie a fost alta. De asemeni, au instigat familia impotriva activitatii medicale din sectia de neonatologie.

Toate evenimentele pe care le-am prezentat, de care mi-am adus aminte momentan, au fost anuntate colegilor, medicului sef, uneori am notat in foaia de observatie, sau in caietele de rapoarte, personalul implicat a fost instiintat despre greselile comise, precum si observatiile de remediere.

Repetarea unora dintre greseli si aparitia altora noi, semnifica lipsa de interes si de raspundere a cadrelor medii din spital, iar medicii sunt expusi deseori la reclamatii pentru malpraxis din vina altora. Pentru remedierea erorilor comise si in vederea evitarii altora si mai grave, va rog sa analizati urmatoarele propuneri in vederea imbunatatirii activitatii din Spitalul Judetean:

1. Reluarea programelor de instruire a personalului care se desfasurau periodic, atat local, cat si in centrele universitare.

2. Stabilirea unor protocoale functionale sau modificarea celor neclare in ceea ce priveste activitatea de ingrijire a pacientilor, relationarea cu laboratorul si cu centrul de transfuzii.

3. Stabilirea unui protocol clar in privinta relatiilor interdisciplinare dintre medicii spitalului precum si angajatii altor spitale, in speta, Clinicile Universitare sau Serviciile de Urgenta, pentru a nu se mai intampla situatii in care transferul sa fie fortat de catre colegi medici din alte sectii.

4. Reintroducerea in foaia de observatie a fisei chestionar de satisfacere a pacientului, care a fost eliminat din utilizare in urma cu cativa ani, prin care pacientul poate sa-si exprime multumirile si nemultumirile.

5. Introducerea in regulamentul de ordine interioara a obligativitatii consemnarii nominale intr-o fisa atasata la FOCG si sub semnatura, a manevrelor terapeutice si de ingrijire de catre cadrele medii, din care sa reiasa clar cine si cand a efectuat o anumita manevra la pacient, asa cum se procedeaza in spitalele civilizate. Aici este inclusa si activitatea de vaccinare, cand trebuie consemnate data efectuarii, tipul vaccinului, seria de fabricatie si numele intreg al asistentei care l-a efectuat.

6. Revizuirea procedurilor de sanctionare a cadrelor medicale si nemedicale din spital in vederea posibilitatii de aplicare a unor masuri mai aspre decat cele existente.

Va multumesc,
Dr. Eugen Prajinariu                                                                                     4 februarie 2014

Domnului Manager al Spitalului Judetean Botosani, Viorel Iliuta”

 

7 thoughts on “Exclusiv! Medicul de la Maternitate refuză comisia de anchetă. Vezi detalii!

  1. Daca un medic scoate la iveala neregulile din sistem el devine prigonit?…numai la noi in tara se intampla asta! In loc sa corecteze cei de sus ei il sanctioneaza?! Normal ca acum se ascunde din cauza repercursiunilor! sfatul meu pentru el este sa nu se lase intimidat!

    1. [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
      Medicul este cel care deleaga actiuni asistentei.Daca nu-si face treaba sa-i faca referat de sanctionare.Nu ar trebui sa se planga fiindca de fapt dumnealui ne arata prin sesizarea facuta ca nu e competent si ca nu-si poate coordona subalternii.Punct!

  2. Normal , ca doctorul sa refuze comisia de ancheta atata timp cat Turcanu s-a autopronuntat pentru finalul acestei anchete!
    Domnia sa, nu este partas la toate neregulile care se intampla in spital: incompatibilitati; incalcari flagrante ale legii…etc.?

  3. Foarte bine c-a refuzat comisia pentru că, probabil era alcătuită din ciocoii
    cărora le convine ca systemul să rămână bolnav, iar MAFIA să lucreze
    nestingherit.

  4. Imi este sila, punct.
    Daca as putea, m-as duce unde as vedea cu ochii sa scap de frustrati ca voi.
    Inainte erau nume precum Vieru sau Sava, acum il avem pe Prajinariu.
    Inainte vizita medicala se facea la 8.00 dimineata si stiai la care le dai drumul la care nu.
    Acum pe sectia distinsului si ilustrului domn doctor la ce ora se face vizita?!?
    Am ajuns intr-un punct in care a fi normal nu e bine, vin toti inadaptatii si refuleaza…iar orbetii abia astepta sa scrie BRAVO.
    Bine ca au gasit 3 asistente vinovate,minunat, de asta nu merg spitalele, ca iau asistentele infirmierele, 10, 5 lei sau cat or mai lua.
    Turcanu nu s-a autopronuntat ca nu e VOT DE BLANA, S-A ANTEPRONUNTAT CEL MULT.
    Dar tu nu esti partas, ca nu ceri bon fiscal, bilet, ca atunci cand vezi o infractiune nu anunti organele de ancheta…ca nu iti faci curat in fata blocului iarna, ca freci barbunca la servici daca se poate, si cate si mai cate…in una dintre situatii te afli cu siguranta si atunci, ce facem? Rade ciob de oala sparta sau cum?
    Normal ca avem drepturi nu si obligatii

    Cu multa stima si respect!!
    Felicitari domn doctor, felicitari celor care va sustin. Nu va lasati mergeti pana la capat, poate domnul doctor are nevoie de putina informatie…publicarea unei informatii care contine chiar si poze de pe internet unde este un spatiu public, cu citarea sursei ca sa fie deontologic nu are nevoie de acordul domniei sale.

    P.S. Nu lucrez in sistem, dar e jenant ceea ce vad…

  5. NU CERCETATI MEDICII , PUNETI MANA SI VERIFICATI CONTRACTELE INDIRECTE CU SPITALUI ?

    DOMNUILOR EU CETATEANU PROPUN CERCETAREA CONTRACTELOR PAGUBOASE CU SPITALELE ALE DIVERSILOR INTERPUSI?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *