Sindicatele din învăţământ cer clarificări privind situaţiile generate de costul standard pe elev în şcoli. Potrivit reprezentanţilor Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Botoşani, directorii unităţilor de învăţământ care nu se vor încadra în buget pot beneficia de o degrevare parţială de maximum 4 ore din normă sau post didactic. Practic, asta înseamnă că începând din ianuarie 2014, directorii care nu se încadrează în buget trebuie să presteze o activitate de 14 ore la catedră.
Situaţia va afecta marea majoritate a unităţilor de învăţământ din mediul urban, cu un număr mare de elevi și dascăli cu grade didactice, care nu se pot încadra în bugetul aprobat, calculat pe baza costului standard. Acest lucru, susţin sindicaliştii, va bulversa, în plin an școlar, procesul instructiv – educativ, deoarece, pe catedrele directorilor degrevaţi parțial, au fost încadrate, începând cu 1 septembrie 2013, prin etapele de mişcare a personalului didactic, alte cadre didactice.
Iuliana Nacu, liderul SIP Botoşani, susţine că în acest caz actul managerial ar avea mult de suferit, iar situaţia ar putea duce şi la disponibilizări de personal.
” La nivel naţional s-a declanşat un protest privind această reducere şi s-au găsit câteva soluţii pe care le vom propune Ministerului Educaţiei, pentru că aceste degrevări micşorate ar însemna disponibilizări de personal din sistem, de cadre didactice, pentru că pe orele directorilor respectivi sunt oameni care au completări de normă, detaşări. La mijlocul anului şcolar, în niciun caz nu cred că este normal ca să schimbi întreaga încadrare a unei unităţi şcolare„, a spus Nacu.
Întoarcerea directorilor la catedră, pentru a-şi desfăşura restul orelor de predare aferente normei didactice, va afecta în primul rând elevii, care în primul semestru au avut un alt cadru didactic care a prestat orele din norma directorului, dar va influenţa negativ şi actul managerial, deoarece un director al unui colegiu național sau al unei unităţi şcolare cu un număr mare de elevi, care are 14 ore de predare/săptămână, nu poate să îşi îndeplinească atribuţiile care îi revin în funcţia de conducere, se precizează într-o adresă trimisă primului ministru Victor Ponta de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Sindicatele cer adoptarea unor măsuri prin care să se înlăture aceste anomalii generate de costul standard per elev/preșcolar.
Costul standard per elev este de 2.492 de lei şi trebuie să asigure fondul de salarii într-o şcoală printr-o procedură simplă: numărul copiilor dintr-o şcoală se înmulţeşte cu această cifră, iar suma totală reprezintă fondul de salarii.