Secretarul unei primării din judeţ a fost obligat de judecători să restituie o parte din salariile încasate. Decizia vine în baza unei constatări a Camerei de Conturi şi confirmată de două instanţe de judecată, Tribunalul Botoşani şi Curtea de Apel Suceava.
Este vorba despre Neculai Iurcu, actualul secretar al Primăriei Adăşeni şi fostul contabil al Primăriei Avrămeni. Când activa pe funcţia de contabil, un control al Camerei de Conturi, în 2012, a scos la iveală că instituţia i-a umflat salariul timp de un an şi jumătate, respectiv 2011 şi jumătate din 2012, cu suma de 17.095 de lei.
Auditorii au impus Primăriei să recupereze aceşti bani, însă imediat contabilul s-a transferat la Primăria Adăşeni, cea mai apropiată de locul unde lucra. În acest mod nu a putut fi executat, el nemaifiind salariatul instituţiei.
Primarul comunei Avrămeni a introdus în instanţă o acţiune pentru a-l obliga pe funcţionar să plătească banii, iar la începutul acestui an judecătorii Curţii de Apel Suceava au pronunţat sentinţa definitivă şi l-au pus pe actualul secretar să restituie banii primiţi ilegal.
nu primaria sau alt cineva i-a dat bani in plus la salarii, dumnealui intocmea statele de salarii si cu mana personala isi punea cati bani ii trebuiau in plus in fiecare luna; halal secretar!!!!!!!!!!!!!!!!