Managerul Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă, umblă pe la ministere pentru ca spitalul să beneficieze de o finanţare mai mare în acest an. Unitatea spitalicească va trebui să se încadreze în cheltuieli, ca să nu mai acumuleze datorii. Este avertismentul dat de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, care spune că nu se poate ca unitatea să aibă cheltuieli mai mari decât veniturile pe care le obţine. El aşteaptă de la managerul spitalului un plan de reorganizare.
„Am făcut şi eu demersurile legale să poată intra în toate instituţiile statului, aici mă refer la Ministerul Sănătăţii, la Casa de Asigurări, să poată expune toate variantele pe care dumnealui le-a gândit. Aştept de la Viorel Iliuţă un plan foarte serios, care să nu ne ducă la cheltuieli mai mari decât veniturile„, a menţionat Ţurcanu.
De altfel, preşedintele CJ a trimis auditul la Spitalul Judeţean, întrucât unitatea spitalicească a încheiat anul cu arierate.