Viceprimarul Cătălina Lupaşcu răspunde la acuzele făcute de primarul Ovidiu Portariuc privind votul consilierilor PNL la şedinţa de Consiliu Local de luni. Portariuc a spus că liberalii au votat amendamentele PDL şi nu i-au susţinut proiectele sale. Cătălina Lupaşcu susţine, într-un comunicat de presă că, în calitate de viceprimar al municipiului Botoșani, nu are ca și obiectiv demiterea directorilor, ci funcţionarea în cele mai bune condiţii a direcţiilor şi unităţilor aflate în subordinea consiliului local, a primăriei, pentru a fi permanent în sprijinul cetăţenilor.
„Nu voi lua parte la proiectele de hotărâre ce vizează gestionarea banului public de către persoane necunoscute prin crearea de ONG-uri. Exclud ideea de a fi părtașă la înființarea unei asociaţii care să gestioneze 100.000 lei din bani publici, lucru ce ar putea fi imputat de curtea de conturi consilierilor care ar vota acest lucru. Dorința mea a fost ca această Asociație „Spirit Civic”, să gestioneze doar banii din sponsorizări și donații, iar persoanele nominalizate în conducerea ei să realizeze activitate de voluntariat (și nu remunerată prin salarii, premii, îndemnizații așa cum și-a dorit primarul Ovidiu Portariuc). Eu nu accept să intru sub nicio formă în jocurile tânărului primar care se răzbună pe toți cei care dețin o poziție în administrația locală și care nu au același carnet de partid ca al lui. Îi cer public tânărului primar, să înceteze cu lucruri care nu fac cinste botoșănenilor și să iasă în față cu proiecte care să acopere nevoile și promisiunile așteptate de botoșăneni. Îi cer tânărului primar să înceteze în a mai folosi una dintre cele mai respectabile autorități administrative, și anume Primăria Municipiului Botoșani, pentru a face circ public, încălcând legislația și propunând proiecte de hotărâre care nu au niciun fundament real și scopul clar de a aduce câștig botoșănenilor. Îi transmit tânărului primar să se trezească la realitate întrucât este primar ales de cetățeni pentru a dezvolta municipiul Botoșani. Îi reamintesc tânărului primar că toate cheltuielile publice pe care dumnealui le angajează, inclusiv toate avantajele pe care le are datorită funcției (salarizare, consilieri la cabinet, telefoane și mașini de serviciu) sunt din taxe și impozite care vin de la cetățenii municipiului Botoșani și nu rezultate din carnetul de partid. Ca viceprimar al municipiului Botoșani, am speranța că tânărul primar va înțelege că este o diferență clară între un SRL și o administrație publică locală și în același timp, asigur botoșănenii că toate hotărârile și toate deciziile care vor privi lucruri benefice pentru cetățeni vor fi susținute necondiționat prin votul și reprezentanții noștri în autoritatea publică locală. Treziţi-vă domnule primar, până nu e prea târziu și realizaţi ce funcție aţi câștigat cu susținerea noastră și câtă responsabilitate și maturitate presupune această funcție!”, se precizează în comunicatul de presă.
deccat casute si alte tampenii mai bine ar pune gaz metan locuitorilor de pe strazile valcelei,paraului,etc.ACESTE STRAZI NU AU NICI CANALIZARE SI SUNTEM IN MUNICIPIUL BOTOSANI 2014.