Un echipaj SMURD şi o autospecială şenilată au intervenit pentru transportul unui bolnav de 54 de ani, din satul Cotu Miculinţei, comuna Coţuşca. Întrucât drumul comunal Coţuşca – Ghireni – Cotu Miculinţei este parţial înzăpezit, ambulanţa SMURD s-a oprit în localitatea Coţuşca, la 11 kilometri distanţă de locuinţa pacientului.
Misiunea a fost continuată cu autospeciala şenilată, din echipaj făcând parte şi doi paramedici. După ce i s-a acordat primul ajutor, pacientul a fost preluat şi transportat cu ATV-ul pe şenile până la ambulanţa SMURD, care urmează să-l transporte la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.