Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autoturism ce avea asigurarea tip carte verde şi inspecţia tehnică periodică falsificate.
Joi, s-a prezentat în PTF Stânca, pe sensul de ieşire din ţară, Gheorghe M., de 26 ani, cetăţean român, care conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în Marea Britanie.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea talonului care atestă inspecţia tehnică periodică şi a asigurării auto, s-a trecut la verificări suplimentare, unde s-a constatat că cele două documente nu prezintă elementele specifice unor documente autentice.
În urma verificărilor suplimentare efectuate de către poliţiştii de frontieră, s-a constatat că autoturismul are inspecţia tehnică expirată şi nu este asigurat.
Bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul de la un cetăţean necunoscut din judeţul Suceava, plătind pentru acesta suma de 2000 euro, ocazie cu care a primit şi documentele maşinii, fără a avea cunoştinţă că nu sunt autentice.
Pe numele lui Gheorghe M. poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcute cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România.