Învăţământul botoşănean va avea mai multe clase profesionale în anul şcolar viitor. Cel puţin asta susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, care urmează să definitiveze proiectul de şcolarizare. Potrivit inspectorului general al IŞJ, Mihaela Huncă, anul şcolar 2014-2015 vine şi cu noutăţi în ceea ce priveşte şcoala profesională.
„La şcoala profesională, modificarea principală pentru anul acesta este că vom avea în anul şcolar 2014-2015 clase profesionale de început, începând cu clasa X-a, cum a fost şi până acum, cu o durată de doi ani, dar şi clase profesionale care debutează cu clasa IX-a, cu o durată de trei ani. Prin aceste schimbări, în proiectul planului de şcolarizare am observat creşterea numărului de clase profesionale şi ne dorim ca la Botoşani să facem clase profesionale şi în sistem dual, adică avem în învăţământul de stat un parteneriat cu învăţământul privat„, a spus şefa IŞJ.
Reprezentanţii IŞJ au avut deja o serie de întâlniri cu agenţi economici din Botoşani, pentru a discuta despre posibilitatea înfiinţării unor clase profesionale în sistem dual.
„Dacă nu-i putem încadra în procent de 100%, măcar o parte importantă a absolvenţilor acestor clase profesionale să aibă loc de muncă„, a spus Mihaela Huncă.