Asociaţia CulturEst va demara o campanie de colectare de la populaţie a bunurilor pe care le-au folosit în perioada comunistă, pentru a înfiinţa “Muzeul vieţii cotidiene în comunism”.
Reprezentanţii asociaţiei au menţionat că oamenii pot dona prin mai multe canale bunurile, se vor organiza caravane prin localităţi, vor fi corturi amplasate în oraşe precum, site pentru colectare precum şi şcoli. Constantin Iftime, unul dintre iniţiatorii proiectului, a afirmat că a reuşit încheierea unui parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru derularea mai multor activităţi în şcoli.
” Obiectele aduse vor fi selectate pe teme, iar donatorii vor fi publicaţi pe un site pe care îl facem. Obiectele se depun în locuri publice, reprezentanţii Primăriei ne-au promis că ne pun la dispoziţie un fost punct termic pe care eu personal mă angajez să îl amenajez. Fiecare obiect va primi un număr de înregistrare, iar persoana care îl deţine îi va spune istoria”, a declarat Constantin Iftime.
Asociaţia se va axa în acest an pe colectarea de obiecte, iar în paralel va căuta o finanţare pentru amenajarea muzeului într-o fostă clădire CET. Variantele pentru finanţare sunt fondurile europene sau cele puse la dispoziţie de statul norvegian. Proiectul va fi prezentat şi primului ministru, deşi o asemenea idee a fost blocată de parlamentari din cauza ideologiilor de stânga şi de dreapta.
Muzeul are la bază o viziune nouă de reconstrucţie colectivă a memoriei şi de cunoaștere a istoriei comunismului prin focalizarea faptului mărunt, a lucrurilor cotidiene, a vieţii de zi cu zi, prin contribuţia întregii comunităţi.
sigur o sa doneze oamenii. cel putin eu am un prieten care detine foarte multe obiecte si in nici un caz nu o sa doneze ca statul nu ii ofera nimic si in lipsa banilor ele se pot valorifica pe multe site-uri.