Consiliul Judeţeană caută să atragă fonduri europene pentru modernizarea unor obiective culturale din judeţ.
Potrivit şefului CJ, Florin Ţurcanu, instituţia va depune proiecte în cadrul Programului Sud-Estul Europei Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural finanţat de Regatul Norvegiei, Republica Islanda şi Principatul Liechtenstein.
Astfel, CJ va depune proiecte pentru reabilitarea Muzeului Judeţean, a Muzeului „Ştefan Luchian” din Ştefăneşti, dar şi pentru Casele Goilav (clădirea în care funcţionează în prezent Sindicatul pensionarilor).
Bugetul alocat pentru astfel de cereri de proiecte se ridică la 9,8 milioane euro. De asemenea, tot prin acest program, CJ intenţionează să depună alte două proiecte ce vizează reabilitarea şi dotarea Şcolii „Sf.Stelian” din Botoşani, respectiv a Şcolii „Ion Pillat” din Dorohoi.
„Vrem să depunem proiecte, să atragem fonduri europene. CJ este printre primele consilii judeţene din ţară, cu zece proiecte aprobate„, a spus Ţurcanu.