Investiţiile începute în judeţul Botoşani ar trebui finalizate în maxim doi ani, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. Acesta a spus că lucrările incluse în Programul naţional de dezvoltare locală, în valoare de 655 miliarde lei vechi, sunt în diferite faze de execuţie, iar în cazul în care nu se vor aloca fonduri pentru finalizarea acestora, se vor pierde şi sumele alocate până în prezent.
„Suntem puşi într-o situaţie dificilă. Avem nişte investiţii începute ce trebuie să le finalizăm măcar în următorii doi ani măcar şi în acelaşi timp primarii, şi noi, CJ, vrem să redeschidem noi investiţii. Dacă o să deschidem zeci de şantiere şi nu o să le putem finaliza, atunci o să avem probleme„, a spus Ţurcanu.
Potrivit datelor CJ, lucrarea la alimentarea cu apă a localităţii Adăşeni este realizată în proporţie de 56%, suma necesară pentru finalizarea lucrării ar fi de 680.000 lei. Sistemul de alimentare cu apă a localităţilor Vorona, Poiana, Vorona Mare, Joldeşti, Icuşeni, Vorona Teodoru şi Tudora este realizat 50%, suma pentru finalizare fiind de 12,6 milioane lei. Alimentarea cu apă în localitatea Mihălăşeni este realizată 95%, pentru finalizare mai sunt necesare 1,4 milioane lei.
Alimentarea cu apă a localităţilor Ionăşeni şi Drislea-20% execuţie-suma necesară 2,7 milioane lei. Alimentare cu apă localitatea Miorcani-5% execuţie, suma necesară pentru finalizare-3,8 milioane lei.
De asemenea, mai sunt necesare fonduri şi pentru modernizarea unor drumuri. Astfel, drumul comunal Roma-Dimăcheni a fost realizat în proporţie de 10%, suma necesară finalizării fiind de 10,3 milioane lei, în timp ce pentru modernizarea DC 4, din DJ 282-Miorcani, realizat în proporţie de 70% mai sunt necesare 2,1 milioane lei. Mai sunt necesari bani şi pentru modernizarea reţelei de drumuri în comuna Durneşti, lucrarea realizată 40%, cu un necesar pentru finalizare de 5,3 milioane lei, precum şi pentru modernizare DC 17, Ungureni-Epureni-Iacobeni-Strahotin-Hulub, realizat 40%, cu un necesar de 8,6 milioane lei.
Alte două drumuri judeţene intrate în reabilitare necesită finanţare pentru finalizare.. Este vorba de DJ 292 Corlăteni-Podeni-Vorniceni, realizat în proporţie de 85% şi pentru care mai sunt necesare 9,3 milioane lei. De asemenea, modernizarea DJ 208C Vorona-Vorona Mare-Joldeşti-limită judeţul Suceava, care este realizat 88% şi pentru care mai sunt necesare 3,8 milioane lei.
În cadrul acestui program mai figurează finalizarea mai multor baze sportive din judeţ, realizate în proporţie de 8 şi până la 98%.