Antrenorul Concordiei, Lita Dumitru, l-a desfiinţat pur si simplu pe "centralul" Marius Bocăneală si acuzat gruparea locala ca umbla cu arbitrii, dupa ce formatia din Chiajna a terminat la egalitate, 1-1, meciul de simbata din etapa a XIX-a Ligii a doua.
"Lui Bocaneala cred că i-au plătit baremul cei de la Botoşani. Am avut penalty in ultimul minut şi l-a eliminat aiurea pe Bugiu", a spus "Liţă".
"Pentru mine e clar. Dacă oficialii noştri nu inţeleg să băgăm şi noi bani la arbitrii, nu avem nici o şansă la promovare. Otopeniul e o formaţie mai descurcăreaţă decit noi, iar Botoşaniul poate promova doar cu ajutorul arbitrilor. Sunt o echipă de desculţi. Dacă aş fi antrenorul lor, m-aş sinucide", a incheiat Dumitru.