Secretarul coordonator al PNL Botoşani, Stelian Pleşca, atenţionat de Florin Ţurcanu să îşi facă treaba la partid în caz contrar riscă să îşi piardă funcţia. Liderul PNL Botoşani a declarat că de când a ajuns şef la Autoritatea Rutieră Română Botoşani, Stelian Pleşca nu prea este preocupat de partid, ci de… pescuit. Ţurcanu l-a atenţionat pe acesta că dacă nu îl preocupă activitatea PNL şi nu îşi îndeplineşte atribuţiile din statut, atunci poate să demisioneze de pe funcţia pe care o ocupă. Liderul PNL Botoşani s-a arătat deranjat de faptul că Pleşca nici măcar lui nu-i mai răspunde la telefon, darămite colegilor şi colaboratorilor. Acelaşi avertisment l-a transmis preşedintele PNL şi către trezorierul PNL, Sergiu Burlacu.
„S-a apucat de pescuit, are alte preocupări. Nu mai are timp să se ocupe de partid. Dacă nu are timp, găsim un coleg care are timp să se ocupe şi de PNL. Am avut o discuţie serioasă şi îl aştept până azi (nr. vineri) la orele 14,00, ori demisionează din funcţie, ori îşi asumă această calitate aşa cum cere statului, cu punct şi virgulă. Dacă nu poate, atunci nu îl costă decât o foaie albă, un pix, două rânduri şi rezolvăm problema. La fel şi cu secretarul trezorier. Dacă nu are capacitatea să îşi facă treaba, o foaie şi două rânduri şi rezolvăm problema„, a spus Ţurcanu